Tuesday, July 29, 2008

Mystery Science Theater 3000

Every year Hollywood makes hundreds of movies. This is one of them.

Simt nevoia să mă ocup de un gen de film neglijat de multă lume şi anume filmul prost. Acesta are multe lucruri să ne înveţe, iar ca să realizezi un film prost... bun, îţi trebuie unele cunoştinţe în materie de cinema, o doză mare de curaj şi un simţ al umorului neglijat de marii regizori ai secolului 20.

Seria Mystery Science Theater 3000 începută în 1988, şi terminată în 1996 cu un film pentru marele ecran analizează o serie de filme proaste produse la Hollywood. Atât de proaste incat pana şi Boolywood-ul s-ar fi spălat de mâini de ele.

Coşmarul oricărui cinefil când intră într-o sală de cinema îl reprezintă criticii de film şi comentatorii de la faţă locului. Imaginaţi-vă o sală de cinema, iar în faţă voastră un om şi câţiva roboţei plictisiţi şi pregătiţi ca la orice dialog să intervină într-un mod spiritual. Spiritual pentru ei, desigur. Tu nu ai pe cine să chemi şi eşti blocat la cinema până când filmul ajunge la credite. De la comentarii idioate şi sexiste până la aluzii către filmele care au făcut istorie, personajele mai sus amintite te fac să renunţi la pop-corn şi să participi activ la denigrarea peliculei la care eşti obligat să asişti. Producţia Hollywood nu implică doar blockbusteruri, ci şi bullshituri (să mă scuzaţi de exprimare). Chiar dacă filmele prezentate inMST3000 sunt din anii '50-'70, se poate realiza fără un efort considerabil o serie nouă care să includă filmele lui Steven Seagal şi a lui Chuck Norris.

P.S. Gata. Am terminat cu prostiile. Îmi pun un film de Lynch şi mă pun să dorm pe muzică lui Angelo Badalamenti. Dacă fac infarct în somn, să ştiţi că l-am visat pe pitic.

No comments: