Despre cum se înţeleg cinefilii pe blog.

Kundera vorbeşte undeva - ironic - despre cum are loc discuţia dintre doi sau mai mulţi interlocutori. Cică ar fi ceva de genul: „La fel mi s-a întâmplat şi mie, eu…”; şi dă-i şi povesteşte; pe urmă şi celalalt: „La fel mi s-a întâmplat şi mie, eu…”, şi tot aşa mai departe. Deşi acest „La fel mi s-a întâmplat şi mie, eu…” pare a fi o modalitate de a continua ideea celuilalt, nu este, în realitate, decât un artificiu înşelător de a-ţi scăpa urechea din „sclavia” celuilalt. Varianta pentru cinefili ar putea fi: „Da’ stai să-ţi spun ce-am văzut eu…”.
Ideea este următoarea: se poate numi dialog adevărat un dialog schiţat ca cel de mai sus? Eu zic că nu. Cu o mică excepţie, discuţia de pe cinemaloghia se desfăşoară după calapodul pe care îl ironiza Kundera. Cred, deci, că principala preocupare a unora care vor să înjghebe ceva, fie şi numai o discuţie – părerea mea -, este tocmai de a evita şi de a-şi da silinţa ca discuţia să nu cadă într-o astfel de capcană. Deci, să ne dăm un pic silinţa, şi poate o fi mai bine. Eu o sa fiu primul care o să încerc, aşa că o să încep cu…….Brazil, care mi-a plăcut foarte mult. Va urma…