Wednesday, April 2, 2008

Brazil



It's about flights of fantasy. And the nightmare of reality. Terrorist bombings. And late night shopping. True Love. And creative plumbing.


Pornind de la 1984 al lui Orwell, in 1985 Terry Gilliam a reusit sa filtreze opera distopica scrisa in 1948, imbinand-o intr-un mod original cu umorul negru englezesc exersat la proiectul Monty Phyton. Mai mult o avertizare decat un film, pelicula alterneaza inca de la inceput intre vis si realitate, intre totalitarism si libertate, singurul element prezent in ambele lumi fiind un cantec care ne transpune instant pe o plaja sud-americana intr-o seara de vara.

Conductele, multele conducte dau impresia unui burti sfartecate de balene si prin intermediul lor ne este prezentat si un guest star de exceptie in personajul lui Harry Tuttle (Robert de Niro). Chitante, foarte multe chitante care ne transpun tot mai aproape de realitatea zilnica.

Excelenta regizorala a lui Gilliam se manifesta si violent printr-o serie de prim planuri false, de domeniul a "cum ar trebui sa fie", lovindu-ne apoi imediat cu "ceea ce este". O poveste de dragoste onirica si o incercare de transpunere facuta de personajul principal. Un deznodamant previzibil, dar foarte potrivit peisajului prezentat. Personaje sadice de o rautate cutremuratoare culminand cu o dactilografa care transpune pe hartie urletele de durere a torturatilor. Atentie: Replicile dure ("tip drujba") presarate prin dialoguri risca sa fie trecute cu privirea la prima vizonare.

Shit. We're all in it together! sunt vorbele lui Tuttle, corectate ulterior de un panoul publicitar: Hapiness. We're all in it together!

Diferenta mica dintre roman si film simplifica orice comentarii despre mersul lucrurilor si despre societatea plasata somewhere in the 20th Century. Un film nu pentru toate gusturile, un umor dur si la care nu vei lacrima in hohote, o opera de arta creata de unul din cei mai buni comedianti ai secolului XX. Vechi, dar bun.

Have a laugh at the horror of things to come.


No comments: